E perioada articolelor despre bac, și a părerilor personale asupra acestuia. Din câte foarte bine se știe învățământul e la pământ, și nu numai elevii sunt de vină, ci și profesorii dar și sistemul. Da, elevii învață din ce în ce mai puțin în fiecare an, profesorii își dau din ce în ce mai puțin interesul, și Funeriu e un căcat.
Problema cu Româna este că mi se pare inutil să pună elevii să învețe pe derost niște comentarii care nu vor folosi la nimic mai departe. Da, trebuie să cunoaștem operele patriei, dar totuși. Bine, că sunt unele opere care m-au enervat la culme (vezi Iona), asta e altceva, e problema mea. Plus că sunt anumite persoane, ăia “kre scriu aja ji dau ji massuri” ca tembelii, care nu prea știu ce caută în bac, dar hai să zicem că trecem cu vederea.
La Mate e cam aceeași problemă ca la Română. Aici e puțin mai delicat pentru că eu am avut probleme la mate în special. Nu că nu învățam, din contră, doar că nu pricepeam nimic. Și iar vine o întrebare care mă seacă de mult timp și anume de ce să învăț niște lucruri care imi vor folosi doar în cazul în care mă fac rpofesor de matematică.
Mai sunt și materiile mai mici care deobicei sunt acolo ca să ridice media… deobicei în general. Fuie muneriu! Și așa, toți deștepții cu ghinion ajung la taxă și toți proștii norocoși ajung la buget. Hai noroc cu rezultatele!
Eu comentez și sunt Gică Contra, dar nici nu prea știu ce s-ar putea face…
Tags: bacalaureat, elevi, funeriu, învățământ, profesori

Amuzant e ca vor sa faca bacul si mai greu
Ai grijă man
Invatamantul romanesc mai are mult… mult de progresat pana va ajunge la nivelul invatamantului din tarile dezvoltate. La noi se pune accent pe memorie in timp ce in alte tari se pune pe IQ.
Clax recently posted..Lectia #1 de bun simt
Totuși, cică portughezii au cele mai mari probleme cu învățământul…
s-ar putea schimba programa, ar putea fi concediaţi profesorii care nu-şi fac treaba şi ar putea fi lăsaţi repetenţi pe capete ăia care n-au ce căuta la şcoală. Soluţii se găsesc… dar crezi că se vrea?
Stai să vedem câţi profesori vor pica anul ăsta, că şi examenul lor o să fie pe bune

Bogdan recently posted..bogzilla, g+ şi motorul de căutare
Numai mie imi place Funeriu? Plm, ti se pare normal sa se copieze cum s-a copiat pana acuma? E simplu, stii cine a fost Ion si stii o integrala, treci, ajungi la facultate. Nu stii, mars la sapa, la capsuni, fiecare dupa cum poate.
Bacu e una, Funeriu e alta. Funeriu e un prostălău. Orice alt ministru ar i luat măsurile respective, având în vedere cât s-a copiat în ultimii ani, chiar si anul ăsta.
Si de ce e prostalau? Nu ar trebui sa argumentezi? Nu sunt ruda cu el, nu il stiu, ii tin partea doar pentru ca il apreciez ca are sange-n coaie.
Care e problema cu bacul? Păi e ușor…bacul în sine e o problemă. Majoritatea elevilor nu se pricep la mate ori română etc…fiecare cu punctele lui forte. Eu cred că problema principală e că încercăm și ne tot străduim să găsim țapi ispășitori. Până acum nu ne hotărâm pe cine să aruncăm vina…ba elevii, ba ministerul…Partea bună e că o să treacă, viața merge înainte oricum, cu sau fără BAC.
În mare parte sunt de acord cu tine. Problema e că se pune prea mare accent pe acest examen al “maturității”. Ideea generală e că dacă nu ai luat bacul ți-ai futut viața… Vinovați sunt toți cei implicați, de la elevi și până la minister.
Eu sincer nu il invinovatesc pe Funeriu. Si anul asta s-a copiat dar mult mai putin. S-a vazut acum adevaratul nivel al sistemului educational din tara asta si sunt multi de vina (statul, profesorii si mai ales elevii). Toti ministrii care au fost pana acum sunt de vina si mai ales faptul ca in fiecare an se schimba minstrul educatiei.
Hai ca Andronescu parcă mai știe ce face… cât de cât. Și cel mai idiot tot Hârdău rămâne.
Si marean e premare, care-i problema?
‘mnealui recently posted..Pan-acum e bine…
Lasă că a fost ejaculat din partid.
Probleme la mate? Wow, nu ma asteptam
Nu de alta, dar tinand cont de faptul ca le ai cu informatica, ma gandeam ca matematica nu te “deranjeaza” deloc ;))
Apropo de “materiile mai mici care deobicei sunt acolo ca să ridice media…”, e enervant atunci cand se face comparatie intre mediile claselor. Ce treaba are filo cu mate-info, de exemplu? Sunt doua domenii total diferite si n-ai ce compara! Sau mate-info cu serviciile? Cei de la un profil economic au n materii care se leaga foarte mult intre ele si care nu fac altceva decat sa ridice media. Okay, asta n-are treaba cu bac-ul, dar … I just wanted to point that out.
Cristina recently posted..Rileișănșips II